Vă aducem la cunoștință că toți cicliștii trebuie să știe că de la data de 1 martie, folosirea tramadolului în competițiile sportive va fi interzisă. Aceasta este o regulă nouă, introdusă din motive preventive, de ordin medical, iar încălcarea ei atrage sancționarea.
Tramadolul este un analgezic din clasa opioidelor cu acțiune centrală, utilizat pentru tratarea durerilor de intensitate moderată, severă, acute și cronice. El este folosit frecvent de către ciclciști, conform WADA, care monitorizează folosirea acestei substanțe încă din 2012.
De ce sunt vizați în primul rând ciclciștii? Datele colectate de WADA într-o statistică din 2017 arată că 4,4% dintre testele efectuate în competiție asupra cicliștilor au relevat folosirea tramadolului. Apoi, un procent de 68% din probele de urină care au relevat tramadol, colectate dintr-un număr total de 35 de sporturi olimpice, au aparținut cicliștilor.
Efectele secundare negative ale folosirii tramadoluluii sunt: senzația de greață, somnolență, insuficiență respiratorie, pierderea capacității de concentrare (și implicit creșterea riscului de accident în competiție). De asemenea, s-a remarcat că substanța generează și o anumită doză de dependență ce se poate acutiza în timp.
Tramadolul se comercializează pe bază de rețetă medicală, dar se găsește și pe piața liberă, pe internet, ceea ce reprezintă de asemenea un factor de risc pentru sportivi.
Așadar, de la 1 martie 2019, toți participanții la competiții înregistrate în calendarul național sau internațional, vor putea fi testați și pentru această substanță.
Pentru mai multe informații puteți accesa site-ul Union Cycliste Internationale la link-ul:
Comentarii recente